într-un moment
când ne cântăream unul celuilalt
lumea de sub picioare
iar lucrurile se transformau rând pe rând
în valuri de tâmple
fără stăpân

dincolo de calea ferată
o femeie isterică vorbește despre puncte
gesticulează obscen și plină de recunoștință
hrănește puțin câte puțin trecătorii
cu bunăvoința sânului ei interpretat greșit
ca o imensă risipă
de lapte

iubito
ai vrea să mai povestim cuiva despre această moarte
care ne urmărește de câțiva ani?
îți vei asuma identitatea pieptului tău gol
atunci când mâinile mele
se vor sătura fugind
în occident?

promit că îți voi scrie o carte
despre câini închipuiți
iar tu o să zâmbești atunci când
ai să mă împingi afară
să le experimentez gurile pline de amprente
te asigur că după un timp
picioarele mele se vor sătura de alergat
prin lumea de dincolo
iar atunci
vei găsi acel moment oportun când
mă vei transforma din nebunie
într-un citat ideal unde
frunzele nu se prăbușesc niciodată
după ce aprinzi lumina și îți spui
oare cât durează o viață
oarecare